Prima platforma online, din DRAGASANI, pentru LOCURI DE MUNCA

ASOCIATIA OK DRAGASANI LOCURI DE MUNCA

In data de 19 Septembrie 2021, a fost lansata prima platforma online pentru locuri de munca din Dragasani, un proiect al Asociatiei OK Dragasani.

Una dintre cele mai stringente nevoi ale cetatenilor din Dragasani sunt locurile de munca. Pe de o parte, oamenii spun ca nu gasesc locuri de munca in Dragasani. De cealalta parte, angajatorii spun ca nu gasesc oameni pentru posturile vacante.

Platforma reuseste sa faca aceasta conexiune intre angajatori si candidati, in mediul online, usor accesibil azi pentru multe persoane. Totul gratuit, atat pentru cei care isi cauta un loc de munca, cat si pentru angajatori.

Cetatenii care cauta un loc de munca au acum la dispozitie o pagina de internet unde vor putea vedea in orice moment locurile de munca disponibile in Dragasani si in zonele limitrofe. Pagina poate fi accesata aici https://okdragasani.ro/locuridemunca/

Angajatorii pot acum sa trimita catre platforma informatii despre posturile vacante cu doar cateva click-uri ,accesand o pagina de internet unde introduc toate detaliile cu privire la locurile de munca disponibile si apoi apasa butonul “TRIMITE”. Pagina poate fi accesata aici https://okdragasani.ro/angajatori/ . Astfel, posturile vacante vor fi afisate pe platforma in cel mai scurt timp posibil, iar potentialii candidati le vor putea vedea in timp util.

“Asociatia OK Dragasani a luat fiinta de curand, la initiativa unor oameni buni din Dragasani, din dorinta de a genera si a derula proiecte frumoase si utile pentru cetatenii din Dragasani, in diverse domenii de activitate. Platforma online pentru locuri de munca este un prim proiect care se va dezvolta in timp, facand parte dintr-un lung sir de proiecte frumoase care vor urma, proiecte care vor aduce un plus de valoare in comunitate, iar fiecare om implicat sau beneficiar al acestor proiecte va ramane cu ceva util. Ne dorim si suntem foarte deschisi sa colaboram cu orice persoane, institutii sau organizatii, pentru generarea, derularea si implementarea unor proiecte frumoase Dragasani” a declarat presedintele Asociatiei OK Dragasani, Marian Rosca

Date de contact Asociatia OK Dragasani: https://okdragasani.ro/asociatia-ok-dragasani/